Podul lui Dumnezeu – God’s Bridge

Legenda locului :

Creaţia lui Dumnezeu păstrează în interiorul ei urmele pământeşti ale prezenţei Acestuia, aproape în fiecare creatură: în plante, în vietăţi, în pietrele ce nu vorbesc. Aşa se întamplă că, demult, tare demult, îşi avea sălaşul într-o peşteră de la marginea unei păduri, un pustnic. Oamenii de prin părţile locului il credeau nebun. De altfel, toţi adevăraţii nebuni după după Dumnezeu erau sfinţi încă de pe pământ, pentru faptele şi ostenelile lor. Dar ei nu făceau decât ceea ce erau datori să facă. Legenda spune cum că oamenii aceştia, care nu erau deloc credincioşi, ziceau despre pustnicul din peşteră că ziua rămânea alb de vreme, care se hrănea cu buruieni, cu fructe si cu bureţi de pădure, petrecându-şi toată ziua în adâncul peşterii, neştiut de nimeni, iar noaptea lua chipul unui tânăr chipeş, care îmbrăca haine călugăreşti, slujind toată noaptea la mănăstirea din apropiere. Gurile rele spuneau că bătrânul pustnic avea cu el tot timpul un toiag cu care făcea să dispară noaptea peştera în care stătea ziua, întrucât mulţi voinici curajoşi s-au încumetat nopţi la rând să găsească peştera, dar nimeni nu o putea găsi niciodată noaptea. Mai mult, li se părea că o prăpastie adâncă nu-i lăsa să treacă spre locul unde bănuiau ei că trebuia să fie peştera.

În sătucul de lângă mânăstire, într-o căsuţă sărăcăcioasă, dar frumos îngrijită, trăia un fecior curat la suflet şi foarte credincios, pe nume Constantin. Feciorul nostru se hotărî într-o zi să meargă la mânăstire şi să vorbească cu părintele duhovnic despre frământarea pe care o avea. Plecă dimineaţa devreme, când abia mijeau zorile si…

–          Binecuvântaţi, părinte, spuse Constantin, sărutându-i dreapta.

–          Domnul, fiule , dar ce-i cu tine aşa cu noaptea-n cap? Ori te-a luat şi pe tine gândul să cauţi peştera pustnicului, noaptea? Întrebă părintele, care tocmai descuia biserica.

Constantin tresări şi, după ce făcu trei mătănii mari la icoana Mântuitorului, se aşeză pe un scăunel din pronaosul bisericii.

–          Nu vreau sa caut peştera părinte. Vreau să aflu misterul acestui loc. Vreau să aflu ce nimeni nu poate afla, numai dacă mă ajuţi Sfinţia Ta…

Părintele oftă, mângâindu-şi barba albă:

–          Cum să te ajut?

–          Spune-mi cine e bătrânul pustnic! Vreau să ajung la el şi să-i vorbesc. De ce nu i se arată oricui? Ce fel de om e?

–          În curand voi începe Sfânta Liturghie şi pe urmă vom mai vedea, îi răspunse părintele, intrând în Sfântul Altar.

Patruzeci de zile încheiate l-a amânat părintele pe Constantin, spunându-i de fiecare dată să vină a doua zi, devreme, la slujbă, dar cu condiţia să nu mănânce nimic până seara, iar seara sa guste doar un colţ de pâine şi trei inghiţituri de apă, apoi, la rugăciunile lui obişnuite, să mai adauge doar atât: ,, Doamne, luminează-mi mintea şi mă milueşte!” . Şi lucrul cel mai important, să nu spună nimănui nimic din ceea ce face.

Cu fiecare zi ce trecea, Constantin se simţea mai puternic, şi fizic, în ciuda puţinei hrane pe care o mânca, dar şi sufleteşte, mai întărit la minte, mai liniştit şi mai înţelept. Vecini din sat l-au văzut mai retras în această perioadă şi au încercat să-l iscodească, dar Constantin ştia foarte bine ce vrea şi, mai ales, ştia că trebuie să asculte de duhovnicul său, prin care vorbea Dumnezeu şi de la care aştepta ajutorul pe care âl ceruse. Chiar in cea de-a patruzecea zi, imediat dupa terminarea slujbei de dimineaţă, în timp ce Constantin se închina la icoane, înainte de a pleca acasă, părintele duhovnic îl chemă la el şi îi spuse:

–   Fiule, au trecut patruzeci de zile de când ai venit la mine, cerându-mi să te ajut. Eu nu ştiu să te ajut altfel decât cu rugăciunea şi cu sfatul meu de la Dumnezeu. Tu ânsă, ai descoperit ân tine puteri de neimaginat pe care ţi le dau rugăciunea, ascultarea, postul şi credinţa ta in puterea şi în ajutorul lui Dumnezeu. Tot ceea ce lumea vorbeşte sunt vorbe deşarte, dacă nu au credinţă în Cel de Sus. Alături de El ne vin în ajutor şi Maica Domnului şi sfinţii Lui. Aşa că, dragul meu, ca să fii lămurit de deşertăciunea lumii, dar şi de măreţia şi de puterea lui Dumnezeu, în toată această perioadă te-ai înarmat cu armele credinţei şi poţi cu binecuvântarea mea să mergi în pădure să te întâlneşti cu băztânul pustnic. Dar snu uita! Ţine-te neîncetat în rugăciune!

–   Adevărat? Exclamă, cuprins de o nespusă bucurie şi emoţie, feciorul nostru. Se simţea mai puternic şi mai fericit ca niciodată.

–   Pleacă la drum după ce se lasă seara şi nu te teme căci, dacă ţii drumul, el te va duce direct la peşteră, iar când pleci de acolo, treci pe la mine să-mi spui cum a fost.

Părintele îi citi o rugăciune şi, dându-i binecuvântarea, îl lăsă să plece. Drumul prin pădure fu extrem de uşor, dar Constantin tot nu putea înţelege de ce oamenii nu apelează la ajutorul lui Dumnezeu ca să poată trece cu uşurinţă peste toate greutăţile. Luat de gânduri, dar întorcându-se mereu la rugăciune, băiatul se trezi chiar în faţa intrării în peşteră. Constantin se închină şi păşi cu sfială înlăuntru. Undeva, în adâncul peşterii, zări o luminiţă ce pâlpâia firav. Se apropie încet şi ochii ii dadură să vadă în lumina palidă a unui muc de lumânare, un bătrân îngenunchiat în faţa unei mici icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.

–          Te-am aşteptat, spuse bătrânul cu o voce scăzută, dar caldă, ridicându-se în picioare.

În faţa lui Constantin stătea acum un bătrân drept, cu o înfăţişarebândă şi maiestuoasă, de al cărui har i se umplu sufletul şi se simţi atât de copleşit, încât nu putu scoate nici un cuvânt, ci se prăbuşi cu fruntea de pietrele reci, murmurând: Doamne minunat eşti întru sfinţii Tăi!

–  Nu trebuia să se întâmple asta, dar am făcut voia Domnului. Nu asunt decât un bătrân neputincios şi păcătos, Nicodim care s-a retras în această peşteră să se roage pentru sufletul său. Am fugit de lume pentru că lumea îmi aducea laude. Am venit din Muntele Athos şi am construit Mânăstirea Tismana. Roagă-te pentru mine şi ceea ce vei vedea mâine să spui tuturor că Dumnezeu a făcut aceasta, în bunătatea Sa, pentru ca oamenii să poată merge pe unde poftesc. Pe mine de-acum n-o să mă mai vadă nimeni. Bătrânul oftă cu durere din adâncul sufletului şi parcă peştera îşi mai deschise o gură neagră prin care el trecu, păşind încet, sprijinit de toiagul său, ca şi cum nici n-ar fi fost acolo niciodată. Lumânarea se stinse şi ea şi Constantin, buimăcit, abia văzu să iasă afară la lumina lunii, care-i călăuzi paşii spre ieşirea din pădurea întunecată. Nu mai avea nevoie de cuvinte; în sufletul său simţea că a aflat tot ceea ce voia să ştie.

A doua zi de dimineaţă, devreme, tot sătucul în care trăia Constantin era într-o continuă agitaţie. Toţi loclnicii, de la mic şi până la cei mai în vârstă, se îndreptau în grabă spre pădure. Toţi priveau cu uimire la un pod uriaş, din stâncă calcaroasă, ce se întindea dintre stânci, sprijinindu-şi un picior de pietre masive în partea opusă, în aşa fel încât să poată fi accesibil. Dar nimeni nu îndrăznea să meargă pe pod, Constantin alergă la părintele său, care îl îndemnă să facă ceea ce i-a spus bătrânul pustnic, după care alergă şi el spre locul unde, peste noapte, Dumnezeu, la rugăciunea Sfântului Nicodim – căci el era bătrânul pustnic ce ctitorise Manastirea Tismana şi se retrăsese apoi într-o peşteră – ridică un pod de stânci de o frumuseţe uimitoare. Ajuns acolo, plin de curaj şi de credinţă, Constantin păşi fără frică primul pe pod, strigând cât putu de tare:

–   Acesta este Podul lui Dumnezeu, căci numai El poate să facă pietrele să se mişte şi să clădească ce omul nu poate face.

Şi legenda spune mai departe că oamenii din sat au devenit mai buni şi cu cât credeau mai mult în Dumnezeu şi în sfinţii Săi, cu atât primeau ajutor în nevoile lor.

Astăzi această minunată formă naturală se află în comuna Ponoarele, lângă Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi, chiar în centrul localităţii, aproape de primărie, şi este unul dintre cele trei poduri naturale din lume, al doilea ca mărime din Europa, format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri.

Sursa: Darul Maicii Domnului – Legende creştine, de Laura Chîlniceanu

Legend:

God’s creation keeps inside her earthly traces of his presence, almost every creature in plants, the creatures, the stones do not speak. So it is that, long time ago, had its abode in a cave on the edge of a forest, a hermit. By the local people thought he was crazy. In fact, all true Mad for God saints were still on earth, for their deeds and labors. But they were not than what they were bound to do. Legend tells how these people who were not believers, said the hermit’s cave that day since remained white, that feed on weeds, fruit and forest mushrooms, spending all day in the depths of the cave, unknown to one and take the form of a handsome night that put religious clothing, serving all night at the nearby monastery. Gossips say that the old hermit had with him at all times a staff that night obscure cave in which sat on as many mighty brave have dared nights in a row to find the cave, but no one could ever find at night. Moreover, it seemed that a deep chasm not let them go to where they suspected it had to be the cave.

In the village near the monastery, in a poor house, but nice neat, clean-hearted son lived a very faithful and named Constantine. Our son decided one day to go to the monastery and talk about kneading spiritual father he had. He left early in the morning, when only mijeau dawn and …

– Bless, father, Constantine said, kissing her right.

– Lord, son, but what’s wrong with you so the night on his head? Either you got and you thought to look hermit cave at night? Asked the father, who had just unlocked the church.

Constantine started and once took three large beads icon Saviour sat on a stool in the church narthex.

– I was looking cave parent. I want to know the mystery of this place. I want to know why no one can find out if your Holiness help me …

Father sighed, stroking his white beard:

– How can I help?

– Tell me who is old hermit! I want to go to him and talk to him. Why have not shown anyone? What kind of man is he?

– As soon as you start Mass and then we’ll see, he father said, entering the Holy Shrine.

Forty days ended postponed father Constantine, telling him each time to come the next day early from work, but unless they eat anything until evening and night just to taste a piece of bread and three sips of water, then in his usual prayers, let us add only this: Lord, enlighten my mind and I milueşte. ” And most importantly, do not tell anyone anything you do.

With each passing day, Constantine felt stronger physically, despite the less food you eat, but also spiritually, more hardened in mind calmer and wiser. Neighbors in the village saw him withdrawn at this time and tried to spy, but Constantine knew very well what he wants and, above all, he knew he had to obey his confessor, through which God spoke and he wanted asked the help of. Even in the fortieth day, immediately after Mass in the morning, while Constantine worshiping icons, before leaving home, the father called him to his father and said:

– Son, forty days have passed since you came to me, asking me to help. I do not know how to help you other than my prayer and counsel from God. You chance, you discover the year you unimaginable power that I give prayer, obedience, fasting, and your faith in the power and help of God. Everything speaking world are empty words unless they have faith in the Most High. With Him and help us come to Mary and His saints. So, my dear, to be clear of the vanity of the world, and the greatness and power of God, all this time you were armed with the weapons of faith and you with my blessing to go into the forest to meet with Baztan hermit . But snu forget! Keep up continually in prayer!

– Really? Exclaimed, seized with unspeakable joy and excitement, our son. He felt stronger and happier than ever.

– Get on the road after dusk and do not be afraid because if you keep ahead, it will take you directly to the cave, and when you go there, come over to tell me how it went.

Father read his prayer and gave him his blessing, let him go. The road through the forest fu very easy, but Constantine still do not understand why people do not use God’s help it to pass easily over all difficulties. Taken thoughts, but always returning to prayer, the boy found himself right in front of the entrance to the cave. Constantine worship and timidly stepped inside. Somewhere in the depths of the cave, he saw a frail flickering lights. Approaching slowly and his eyes dadură to see the pale light of a candle wick, an old man knelt before a small icon of the Virgin Mary with Baby Jesus.

– I expected the old man said in a low voice, but warm, rising to his feet.

Constantine stood before him now as an old man with a înfăţişarebândă and majestic by whose grace and fill the soul and felt so overwhelmed that he could not utter a word, but collapsed with cold stones forehead, murmuring: Your saints are fully awesome God!

– Should not happen, but I do God’s will. Asunta not only an old helpless and sinful, Nicodemus who retired in the cave to pray for his soul. I ran the world because people praise me. I came from Mount Athos monastery and built Tismana. Pray for me and what you’ll see tomorrow to tell everyone that God did, in His goodness, so that people can go where they please. Me from now I’ll see me one. The old man sighed with deep sorrow of the soul and its more open cave like a mouth through which he passed black, walking slowly, supported by his staff as if it was never there before. The candle is extinguished and she and Constantine, confused, just saw come out in the moonlight, that guided them to exit the dark forest. Not need words, in his heart he felt that he learned everything he wanted to know.

The next morning, early, all village where Constantine was living in constant agitation. All loclnicii, from small to the elderly, hastily headed for the woods. All looked with amazement at a huge pod of limestone rock, which lies between the rocks, supporting a massive stone foot on the opposite side, so as to be accessible. But nobody dared to go bridge, Constantine ran to his father, who urged him to do what the old hermit said, and then he ran to where, overnight, God, the prayer of St. Nicodemus – for he was old the hermit monastery founded Tismana and then retired to a cave – rock bridge raises a stunning beauty. Once there, full of courage and faith, Constantine first fearlessly walked on the bridge, shouting loudly as he could:

– This is the bridge to God, for only He can do the stones to move and build what man can do.

The legend says further that the villagers have become better and more thought how in God and His saints, the first aid needs.

Today this wonderful natural form is common Ponoarele near Baia de Arama, Mehedinti County, right in the center near the town hall, and is one of three natural bridges in the world, the second largest in Europe, consisting of limestone following the collapse of a cave roof.

Source: Gift of Virgin Mary – Christian Legend, by Laura Chîlniceanu

DSC04692

pod 1

pod 2

pod 3

pod 4

pod 5

pod 6

pod 7

pod 8

Lacul Zătonul Mic:

Cunoscută de localnici sub numele de Zătonul Mic, cu o suprafaţă de 0,8kmp, depresiunea are o formă alungităextinzându-se din Valea Turcului până la Valea Morilor, mai larg în partea sa mediană săpată în calcare. Lungimea sa este de 1,8 km între Cheile Turcului şi Podul Natural unde se închide sub forma unei vai în fund de sac mărginită de pereţi abrupţi. Zătonul Mic se formează la nord-est de Podul lui Dumnezeu, în partea opusă Zătonului Mare atunci când precipitaţiile sunt abundente, iar debitul Pârâului Morilor nu mai poate fi preluată de către sorb. Situată sub un nivel de 360-380 m, depresiunea este rezultatul captării subterane a apelor Văii Turcului, în amonte de curmătura Băloşi (373m).

The Small Zaton Lake:

Known by locals as the Zaton Small, with an area of 0.8 square kilometers, depression is a form alungităextinzându the Turk Valley to Valley Mills, wider in the middle was carved in limestone. Its length is 1.8 km between Turkey and Gorge Natural Bridge which is closed as the bottom of a valley bordered by steep walls bag. Small Zaton formed northeast of God’s Bridge, opposite Big Zaton when rainfall is abundant and lake Stream flow can not be taken by sip. Below the level of 360-380 m, the depression is the result of ground water abstraction Turk Valley, upstream of the saddle Balos (373m).

DSC04657

pod 9

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s